Poate că am un umăr mai lăsat decât celălalt pentru că, fiind
dreptaci, am cărat fiecare sacoşă cu cartofi cu mâna dreaptă.
Când familia era înfometată, eu eram săgeata care trebuia să se
ocupe de nobila sarcina de a o îmbuna pe bunica şi apoi cu veselie
de a căra produsul obţinut cu ajutorul cerşitului familial.
Poate că am un ochi mai mic decât altul pentru că nu am vrut să
văd „cu aceiaşi ochi” nedreptăţile la care e supusă familia mea şi nici
suferinţele pe care unele rude ni le aplicau sau mi le făceau” cadou”.
Poate că tenul meu este mai închis la culoare pentru că am
petrecut cele mai multe veri pe câmp, gândindu- mă la ce fac ceilalţi
copii de vârsta mea, gândindu- mă că unii au voie să se joace şi nu
trebuie să muncească la fel ca părinţii lor sau ca bunicii.
Poate că nu am un zâmbet frumos pentru că nu am avut multe
motive să zâmbesc sau poate nu am găsit eu motive destule.
Poate că în ochii mei se vede uraganul, iar dacă nu se vede e
pentru că nu îl arăt. Nu sunt un om puternic, ci doar unul care încearcă, de fiecare
dată când are un impas, să spună că vor veni vremuri în care va râde
de acel impas.
Cu toate acestea, tot nu ştiu să zâmbesc.
Poate că o luptă acerbă se dă în mine, între ceea ce sunt şi ceea
ce vreau să fiu..
Tot ce s- a întâmplat până acum pare să mă pregătească pentru
orice altceva decât pentru o viaţă aşa cum vreau eu. Un leu pare să
mă sfâşie de fiecare dată cand intru în contact cu arta.
Arta nu e frumoasă pentru mine.
Arta e dureroasă, căci se naşte din durere şi răscoleşte amintiri
neplăcute ducând la descoperirea unor adevăruri ce nu vreau să le ştiu.

Artiştii sunt cei care, în toiul gustării leului, apucă să imortalizeze
aceste stări şi aceste gânduri.
Familia mea a încercat să imi creeze gândul că artiştii sunt cei
care muncesc de dimineaţă până seara, cei care işi câştigă traiul, cei
modeşti, cei care au ce mânca…
Arta e banul pentru ei.
Niciun gând de al meu nu are valoare în ochii lor dacă nu are
legatură cu un anumit câştig- banii.
Poate că sunt un om care se gândeşte la toate astea pe stradă,
chiar gândindu- se la
lucrurile astea în timp ce merge lânga voi.
Poate că împărţim paşii pe acelaşi trotuar.
Poate că nu sunt decât un alt om care merge lângă voi.
Pentru că nu aveţi de unde să ştiţi cine sunt eu..
Cum nici eu nu ştiu cine sunteţi voi.
Sunt un alt om care merge….