Ionuţ închise ochii. O altă lume se deschidea acum, ispitindu- l să
o descopere.
O scenă proaspăt lăcuită. O scenă nouă. Nouă, pentru că toată
lumea ştia că acolo va poposi marele actor Ionuţ. Da, el era în
mijlocul scenei. Reflectoarele îi încălzeau faţa, iar ochii îi străluceau
de talent.
Un teatru mare şi, totuşi, neîncăpător. Multa lume visa ca măcar
odată în viaţă să- l vadă pe El. Toată suflarea intelectuală era de
accord. Fără doar şi poate, era cel mai mare talent al scenei din toate
timpurile. Când Ionuţ era pe scenă, natura schimbă cursul firesc al
lucrurilor.
Nu era un simplu actor; ceea ce făcea el, era cu mult mai mult. Oamenii deveneau mai buni dupa ce asistau la o reprezentaţie
de a sa. Se spune chiar, că nu de puţine ori, unii au scapat de boli
incurabile, doar pentru că l- au văzut pe El pe scenă.
Un om simplu, pe o scenă cât se poate de simplă; de aceea, i se
mai spunea şi Vindecătorul.
Dar nu era un simplu om, deşi el asta credea. Doar scena era
simplă; de fapt, era doar o scenă.
Lumea care era în sală nu stătea în scaune. Pur şi simplu, nu
putea. Tensiunea era mult prea mare. Aproape că nici nu respirau. Se spune că toţi cei care l- au văzut pe Ionuţ jucând au vărsat cel
puţin o lacrimă, iar în acea lacrimă era strâns tot ceea ce era necurat
sau impur în sufletul şi trupul lor.
El era un miracol în sine, iar mulţi credeau că e sfânt, cel mai sfânt
dintre sfinţi.
Prin ochii lui albaştri se întrezărea frumuseţea Raiului. Şi tot prin
ei, Ionuţ strângea toată răutatea din ochii altora. De asta i se mai
spunea şi Culegătorul.
Ionuţ deschise ochii. Faptul că nu mai mâncase de două zile
începea să- l supere. Aşa că întinse mana, căci, până la urmă, era
Ionuţ – Cerşetorul. Unul dintre acei oameni de care ne ferim fie din
frică, fie din dispreţ, fie pentru că nu vrem să le dăm niciun ban şi nici
nu vrem să arătăm asta. Mai bine îi ocolim pur şi simplu. Un cerşetor
– unul dintre acei oameni în ochii cărora nu te uiţi niciodată. Deşi,
dacă ne- am uita, poate am observa că şi ei au gânduri ca noi toţi şi,
din când în când, se mai încumetă să viseze. Şi ei sunt oameni.