Postat de: catalinandrioaie | 14 martie 2009
La mare
Frunze aruncate cu prost gust pe alei;
Sticle transformate în cioburi pe chei;
Marea opacă te-ndeamnă să pleci.
Singur îmi spun că sunt singur pe veci.
Tenişii albi mi-s rupţi de durere,
Cămaşa-i şifonată şi-o port din plăcere…
Aş vrea să plâng, aş vrea dar nu pot!
Frumoasă e marea cu vară cu tot!
Prieteni, unde sunteţi voi oare acum?
Oameni, voi nu ştiţi că eu stau în drum?
Fie-vă milă de-un biet pelerin!
Fie-vă milă de Cătălin!
Mamă, tu să nu suni să mă-ntrebi ce mai fac!?
Aici este bine şi-mi este pe plac…
Uite, un om mi-a dat zece mii!
Nu-ţi face probleme, am din ce trăi!
Postat in Poezii | Etichete aş vrea să plâng, bani, cioburi, cămaşă, Frunze, mamă, mare, pelerin, prieteni, sticle, tenişi albi
Frumoasa transpunere in cuvinte a imaginii actuale din Romania.Felicitari si tine-o tot asa, ai mult talent.Pupici
De: maria pe 30 martie 2009
la 5:45
[...] viaţa. Cei care au înţeles esenţa posturilor “Acum zâmbesc mult” şi “La mare“, au înţeles faptul că omul este de admirat pentru modul în care îşi spune povestea (cu [...]
De: Special…unei aşa-zise flori… « 19 trandafiri… pe 2 aprilie 2009
la 4:15
Nimic nou pe blog ?
De: Claudiu C pe 21 mai 2009
la 11:01