Aerul era greu. Plin de substanţă. Simţea cum parcurge întreg
traseul. De la nas la plămâni. Era un aer greu. Apăsător. Parcă nu ar
fi fost aer. Încet, încet, în urechi nu mai răzbătea piuitul ascuţit cu
care se învăţase. Începu acum să audă ceva. O voce omenească. O
fetiţă de 12 ani a fost răpită împreună cu părinţii ei. „Şi eu am 12 ani”,
gândi fetiţa şi imediat începu să îi fie frică. În urechi, piuitul işi făcu
resimţită prezenţa. Nu mai auzea nimic, vocea vorbea în continuare,
dar ea nu înţelegea mare lucru…; ceva tot înţelegea…extratereştri. Da, vocea spunea ceva în legătură cu o fetiţă de 12 ani şi cu nişte
extratereştri. Voia să se mişte, dar nu putea; încerca din răsputeri,
dar în zadar. Nici măcar ochii nu şi- i putea deschide, dar simţea cum
clipeşte. Atunci de ce e intuneric? Işi simţea pleoapele atingânduse,
numai că nu vedea nimic. Frica îi reapăru.
Se auzi o uşă deschizându- se. Nişte paşi înaintau în cameră,
oprindu- se lângă patul ei.
- Ce mai faci, scumpo, ţi- ai revenit?
- Vreau la mama, spuse fetiţa. Unde e mama? începu să strige ea
plângând. Mi- e frică, vreau acasă!
- Dar nu are de ce să iţi fie frică, spuse vocea bărbătească. Eu nu
iţi voi face rău.
- Ba da. Tu eşti extraterestru şi tu m- ai răpit.
- Scumpo, e adevărat, sunt extraterestru, dar eu vreau să te ajut. Ai să vezi, totul o să fie bine.
- Dar eu vreau acasă, spuse fetiţa.
- Ai să mergi acasă dacă eşti fetiţă cuminte. Acum însă, eşti pe
altă planetă şi mai trebuie să stai puţin până iţi revii, după care poţi
pleca unde vrei tu. Avem îngheţată, ciocolată, prăjituri. Dacă îmi ceri,
promit că îţi aduc orice. Ce zici? Vrei o îngheţată?
- Dar şi acasă avem îngheţată.
- Da, dar sigur nu e ca aici. Ai cumva îngheţata de ananas acasă?
Sau de banane?
- Nu, dar mie imi place de căpşune, spuse fetiţa mai contenind
din plâns.
- Bine, atunci am sa- ţi aduc o îngheţată de căpşune. Să stai aici,
da? Să nu pleci!
- Da, bine. Dar vrei să aprinzi lumina, te rog? Mie mi- e frică de
întuneric…
- Ah, scumpo…dar noi, aici, pe Luceafăr, că aşa se numeşte
planeta noastră, nu avem lumină.
- Cum, voi extratereştrii staţi pe întuneric?
- Da.
- Şi nu vă este frică?
- Nu. Nu are de ce să îţi fie frică. Nimeni nu o să- ţi facă nici un
rău. – Dar, voi cum vedeţi?
- Păi, noi vedem la fel de bine prin întuneric cum vedeţi voi,
oamenii, pe lumină.
- Şi când e lumină voi mai vedeţi?
- Da, mai vedem, însâ nu la fel de bine ca pe întuneric şi de asta la
noi nu este nevoie de beluri sau cum le spuneţi voi.
- Ce ai spus? întrebă fetiţa.
- Beluri, spuse extraterestrul. Nişte obiecte de sticlă care fac
lumină.
- Becuri, vrei să spui. Nu beluri. Fetiţa începu să râdă în hohote. Voi, extratereştrii, sunteţi haioşi.
- Da, toţi suntem la fel, răspunse bărbatul.
- Şi când mă întorc acasă la mama şi la tata? Întrebă fetiţa păstrând
un zâmbet în colţul gurii.
- Păi, atunci când ţi se termină excursia aici!
- Excursia? întrebă fetiţa curioasă.
- Da, mama şi tata ţi- au făcut o surpriză şi au pregătit o călătorie
pentru tine pe o altă planetă, aici. Eşti singura fetiţă care a călcat
pe planetă asta. Trebuie să fii mândră de părinţii tăi. Când ai să te
întorci, ai să ai ce povesti prietenelor tale, nu- i aşa?
- Da, da, de abia aştept; dar trebuie să fac nişte fotografii, că altfel
nu mă vor crede.
- Nicio problemă. Un pic mai târziu, căci acum mă duc
după îngheţata de căpşune, OK?
- Bine, raspunse fetiţa entuziasmată.
Ieşind în hol, bărbatul se întâlni cu o femeie care îl întrebă :
- Ce mai face?
- In 24 de ore va muri, răspunse bărbatul.
- Sărăcuţa de ea!…
- Acum se simte bine, dar nu îşi poate mişca niciun
membru. Fractură de coloană. Fractură de bazin. Hemoragie
internă. Vederea deja şi- a pierdut- o. Şi multe alte complicaţii. Din
păcate, în starea în care se află nu o putem opera pentru a opri
hemoragia. Este o minune că s- a trezit din comă, dar, în rest…nu are
cum scăpa…
- Doamne, Dumnezeule! Am auzit că părinţii ei au murit pe loc. Aşa- i? întrebă asistenta.
- Da. Ei şi şoferul maşinii cu care au intrat în coliziune. Fetiţa e
singura care a scăpat cu viaţă. Dar la ce folos?
- Cine ştie? Poate se va întâmpla vreo minune, spuse femeia fără
să creadă cele tocmai afirmate.
- Da, poate vin extratereştrii şi o tratează, spuse doctorul puţin
ironic, îndepărtându- se spre bufetul spitalului, lăsând- o pe femeie
într- o profundă neînţelegere. Femeia intră în camera fetiţei.
- Cum te simţi, frumoaso?
- Bine, mulţumesc. Vreţi să daţi mai încet televizorul?
- Da, imediat! şi femeia se grăbi spre televizor.
- Domnul doctor a plecat? întrebă fetiţa.
- Da, s- a dus până la bufet, răspunse asistenta.
- E un om tare de treabă.
- Aşa- i. Un om extraordinar.